Blog Center

Nov 12
Jun 12

A fost adoptată noua Lege cu privire la dispozitive medicale

Vineri, 09 Iunie, în ședința plenară a Parlamentului a fost adoptată în lectura finală noua Lege cu privire la dispozitive medicale.  Elaborarea și aprobarea Legii cu privire la dispozitivele medicale este o măsură prevăzută în planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Totodată, această inițiativă…
May 23

Compania Imunotehnomed își extinde sfera de competențe în domeniul endoscopiei

În curând, atelierul de service al companiei, va fi dotat cu tehnică și sculele necesare pentru efectuarea lucrărilor de reparații și întreținere a Video și Fibro endoscoapelor, marca Fujifilm. Personalul tehnic al companiei a participat la  cursurile de specializare organizate de producător, astfel încât suntem în măsura să oferim servicii…
May 02

Conferința „Genetică umană. Actualități și perspective.”

La data de 27 Aprilie, compania IMUNOTEHNOMED a fost gazda unui eveniment dedicat geneticii umane, cu genericul ”Genetica umană. Actualități și perspective”. Invitatul special al evenimentului a fost Dr. Soňa Peková, PhD. (KITGEN, Praha) -  specialistul în genetică umană, oncogenetică, cunoscută prin publicațiile sale în cele mai renumite reviste din lume. În cadrul…
preloader